BOHEMIAN SYMPHONY ORCHESTRAL QUEEN TRIBUTE
Imagini
Informații
Descriere
Dragi spectatori, am sperat până în ultima clipă că restricțiile impuse din cauza Pandemiei covid ne vor permite să susținem totuși concertul în deplină siguranță pentru toată lumea. Având însă în vedere condițiile actuale și mai ales previziunile pentru luna februarie, suntem obligați să reprogramăm concertul la data 9 septembrie 2022. Biletele achiziționate pentru data de 4 februarie rămân valabile pentru noua dată de 9 septembrie 2022. Așa cum prevede legislația în vigoare, acestea nu vor fi rambursate în cazul în care cei care le-au achiziționat nu pot participa la concert în noua dată, dar aceștia pot solicita alternativ un voucher valabil pentru unul dintre celelalte concerte organizate de noi.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create, însă acest lucru nu se datorează voinței noastre, ci situației pandemiei covid.
Așteptând să ne întâlnim pentru a petrece împreună o seară minunată cu Bohemian Symphony Orchestral Queen Tribute vă transmitem cele mai cordiale salutări.
MTime Entertainment srl
Organizator
După succesul copleșitor obținut la cele mai prestigioase teatre și arene italiene, spectacolul "BOHEMIAN SYMPHONY ORCHESTRAL QUEEN TRIBUTE” ajunge în România!
Bazată în întregime pe muzica Queen, „Bohemian Symphony Orchestral Queen Tribute” este un tribut adus muzicii simfonice rock.
Patru cântăreți, o trupă rock și o orchestră simfonică, efecte vizuale spectaculoase și o atmosferă vibrantă vor încânta publicul român.
O experiență atât muzicală cât și vizuală va surprinde simțurile publicului într-un mod inovator!
Cu scopul de a aduce un omagiu talentului extraordinar al lui Freddie Mercury, publicul este invitat să retrăiască moștenirea imensă a repertoriului Queen, cu aranjamente orchestrale care respectă esența sa și îi sporesc puterea.
Patru cântăreți, o trupă rock, o orchestră simfonică vor reconstitui trei decenii de capodopere ale muzicii rock.
O suită incredibilă de artiști va aduce omagiu formației condusă de inimitabilul Freddie Mercury.
Scris de Giacomo Vitullo, regizat de Maestrul Luca Bagagli, Bohemian Symphony Orchestral Queen Tribute este o călătorie doar pentru "nemuritori" și "băieții săraci care nu au nevoie să fie înțeleși".
Fantastica orchestră, constând cornuri de alama sau lemn, coarde și percuție, însoțește vocile puternice ale Alessandrei Ferrari, Roberta Orrù, Andrea Casali și Damiano Borgi susținute de energia trupei rock compusă din Enrico Scopa, Andrea Palmeri, Giacomo Vitullo și Lorenzo Milone.
Două ore de spectacol pur, timp în care muzica simfonică, proiecțiile și spectacolul live vor susține melodiile de neuitat, cum ar fi Show Must Go On, Barcelona, Under Pressure, Somebody To Love sau Bohemian Rhapsody, care se vor entuziasma publicul într-un vârtej de adrenalină pură, pentru a consacra strălucirea nemuritoarei formații Queen.