Celelalte Cuvinte "Armaghedon"

Imagini

Informații

Data: 7 Decembrie 2014 Duminică
Preț: 40, 60 Lei
Telefon Informații: 021 206 6261

Descriere

Celelalte Cuvinte prezintă un concept de eveniment inedit pentru România: două concerte, în două locații diferite, în două zile consecutive, cu două teme diferite, ambele în București.

Astfel, trupa va sărbători 20 de ani de la lansarea albumului Armaghedon în club Fabrica, în data de 6 decembrie, urmând ca ziua următoare să lanseze mult așteptatul album live Trup și Suflet, la Hard Rock Cafe din București.

"Atât aniversarea Armaghedon, cât și lansarea albumului acustic Trup și Suflet sunt momente foarte importante pentru trupă, drept urmare am decis să le marcăm pe ambele, cu două show-uri diferite", spune Călin Pop, vocalul Celelalte Cuvinte.

Primul concert, de la Fabrica, va fi dedicat albumului Armaghedon, lansat în 1994 și va fi un concert "sângeros", promite trupa. Celelalte Cuvinte va cânta toate piesele de pe Armaghedon, plus hiturile hard rock care au consacrat trupa, într-un eveniment dedicat laturii mai dure a trupei. Mai mult, aniversarea aduce o reeditare a albumului Armaghedon, în format digipack.

"Armaghedon este un material deosebit de dinamic, cu un mesaj special, aparte. Un rock/metal în manieră simfonică, o piatră de hotar în cariera trupei. Celelalte Cuvinte este și va rămâne o trupă rock, iar la aniversarea Armaghedon, ne vom bucura din plin de un concert hard rock, în toate puterea cuvântului ", adaugă Călin Pop.

Cel de-al doilea eveniment, de la Hard Rock Cafe, marchează lansarea DVD-ului Trup si Suflet, live acustic la Cinema Patria. DVD-ul este primul material live lansat de trupă în întreaga carieră și conține concertul acustic intitulat „Trup şi Suflet”, care a avut loc la Cinema Patria. Concertul s-a desfășurat cu casa închisă, într-o atmosferă caldă și plină de emoții. Piesele trupei au fost „răstălmăcite” de cei patru muzicieni legendari în varianta acustică, fiind cântate așa cum n-au mai fost auzite niciodată.

Trupa a fost chemată la bis de două ori, după un concert ce a durat peste două ore. Călin Pop la chitară acustică, Marcel Breazu la bas, Tiberiu Pop la pian, Leontin Iovan cu un set de tobe special, împreună cu inginerul de sunet Ovidiu Roșu au vrăjit audiența în cele două ore și jumătate de recital. Tabloul a fost întregit de scenografia creată special pentru conceptul concertului acustic. Albumul conține 13 piese și va fi lansat atât ca DVD, cât și ca CD audio.

Atmosfera de la Hard Rock Cafe va rămâne fidelă conceptului acustic Trup și Suflet, într-un eveniment special, plin de rafinament și eleganță.

De 32 de ani împreună, Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din România. Păstrându-şi, de-a lungul timpului, atât componenţa cât şi stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o trupă-legendă a rockului românesc.

  • Călin Pop,
  • Marcel Breazu,
  • Tiberiu Pop,
  • Leontin Iovan,
  • Ovidiu Roşu

.....pregătesc un dublu eveniment Celelalte Cuvinte cu totul special.

6 decembrie - Club Fabrica - Aniversare 20 de ani de Armaghedon – 25 de lei in presale, 30 la intrare

7 decembrie - Hard Rock Cafe - Lansare album Trup și Suflet Acustic Live - 40 de lei cu loc la masa (sau fara loc) si 60 de lei cu loc la masa in fata scenei

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?