Concert MOISE - 5 Years Anniversary & 9.7 Richter | Tragic | Green Prophet |

Imagini

Informații

Data: 27 Ianuarie 2024 Sâmbătă

Descriere

Trupa MOISE vă invită la un super concert aniversar pe 27 ianuarie 2024 în club Quantic, pe aceeași dată și în același loc unde în urmă cu 5 ani au debutat cu primul concert și au lansat primul material discografic, intitulat “Cine ești, cine sunt”.
Va fi un concert special, la care vor urca pe scenă foști membri care au făcut parte din trupă și care împreună cu chitaristul Alin Moise au scris o parte din istoria uneia dintre cele mai apreciate formații noi de heavy metal românesc.

În cadrul concertului aniversar, trupa MOISE va cânta atât piese vechi de pe primul album, cât și piese noi, unele chiar în premieră, care vor face parte de pe următorul material discografic al trupei.

În prima parte a serii vor încinge atmosfera trupele 9.7 Richter, Tragic si Green Prophet.

Așadar, vă așteptăm pe 27 ianuarie in club Quantic la un concert “one in a lifetime”, să petrecem împreună.

 

* Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.

Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.

Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.

Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.

Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).

Ai grijă de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.

Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Recomandăm persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condiţiile meteorologice.

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica regulamentul în conformitate cu prevederile aflate în vigoare.

Contravaloarea biletelor de acces nu poate fi returnată.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, organizatorii își rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor care nu respectă regulile de acces.

 

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?