Festivalul I Love Lipatti, Ediția a VI-a

Imagini

Informații

Data: 19 Martie 2022, 19:00 Sâmbătă

Descriere

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită în perioada 19-23 martie 2022 la cea de-a VI-a ediție a Festivalului „I love Lipatti”, dedicată împlinirii a 105 ani de la nașterea compozitorului și a celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti (19 martie 1917 – 2 decembrie 1950), precum și aniversării a patru ani de la inaugurarea Centrului Cultural Casa Artelor Dinu Lipatti.
Acest Festival, devenit deja tradiție pentru mediul artistic bucureștean, stă sub semnătura pianistei și regizoarei Alice Barb și reunește nume sonore ale artei clasice românești și nu numai, fiind marcat încă din prima zi de Premiera absolută a Albumului „Integrala pieselor solo pentru pian de Dinu Lipatti”, în interpretarea lui Viniciu Moroianu, înregistrat chiar în Casa Lipatti situată în Bd. Lascăr Catargiu 12, București.

“Prin PROIECTUL LIPATTI început acum șapte ani, Casa Artelor Dinu Lipatti continuă să-și îndeplinească Misiunea nobilă pentru care a fost creată, promovând cu pasiune și dăruire Arta și Cultura clasică românească și universală, și mai ales creația și personalitatea genialului Dinu Lipatti, pe care dorește să-l transforme într-un model autentic pentru tinerele generații de artiști și într-un adevărat brand de țară.

De ce PROIECTUL LIPATTI? Pentru că Dinu Lipatti este un diamant. El trebuie pus la loc de cinste în coroana Culturii românești și făcut să strălucească. De către noi toți. Pentru noi toți. Și pentru întreaga lume.”

Alice Barb – Director Fondator Casa Artelor Dinu Lipatti

Așadar, sâmbătă, 19 martie, de la orele 19:00, îl sărbătorim împreună pe genialul pianist și compozitor Dinu Lipatti la împlinirea a 105 ani de la naștere, alături de invitații noștri, pianistul Viniciu Moroianu și compozitorul Dan Dediu ce vor prezenta în Premieră absolută acest dublu CD, însoțit de booklet-ul trilingv, în română, engleză și franceză.

Din a doua zi a Festivalului, în fiecare seară, de la orele 19:00, vă invităm să urmărim 4 filme documentare despre viața și creația lui Dinu Lipatti, astfel: duminică –„Sonată pentru omul bun” realizat de Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR; luni - proiecția filmului documentar „Dinu Lipatti - Muzică și geniu” realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV; marți - „Triptic – călătorie melancolică” în regia Anei Simon, iar în ultima seară vă propunem un documentar-omagiu „Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besançon 1950”, în regia lui Philippe Roger.

De la orele 20:00, de duminică până miercuri, vor avea loc cele patru Recitaluri Extraordinare “Integralele Lipatti” . Primul Recital Extraordinar va fi susținut de Bucharest Wind Ensemble ce vor interpreta „Integrala pentru suflători de Dinu Lipatti”, iar luni, baritonul Alexandru Chiriac, acompaniat de pianistul Ieronim Buga, va interpreta “Integrala liedurilor de Dinu Lipatti” transcrise pentru voce de bariton de compozitorul Vlad Răzvan Baciu. Marți este seara dedicată Elevilor Colegiului Național “Dinu Lipatti”, moștenitorii spirituali ai marelui muzician Lipatti,care vor susțineRecitalul Extraordinar “Omagiu lui Dinu Lipatti” – un program compus integral din lucrările marelui muzician.

Miercuri vom avea privilegiul de a o avea invitată pe scena Casei Lipatti pe celebra soprana de renume mondial - Elena Moșuc, care, acompaniată de pianista Verona Maier, va încânta publicul nostru cu Recitalul Extraordinar “Integrala liedurilor de Dinu Lipatti” pentru voce înaltă.

Conceptul Festivalului „I love Lipatti”, Ediția a VI-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Director Festivalului și Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Biletele pot fi cumpărate online pe www. iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Sâmbătă, 19 Martie – Orele 19:00

Lansarea în Premieră Absolută a Albumului “Integrala pieselor solo pentru pian de Dinu Lipatti”

Interpret – Prof. Univ. Dr. Viniciu Moroianu, pianist

Conferențiar – Prof. Univ. Dr. Dan Dediu, compozitor

Duminică, 20 Martie – Orele 19:00

Proiecția filmului documentar – “Sonată pentru omul bun” – realizator Ruxandra Țuchel și Oana Drăgulinescu, o producție TVR

Recital Extraordinar “Integrala pieselor pentru suflători de Dinu Lipatti”

Interpretează Bucharest Winds Ensemble

Luni, 21 Martie – Orele 19:00

Proiecția filmului documentar – “Dinu Lipatti - Muzică și geniu”, realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV

Recital Extraordinar “Integrala liedurilor de Dinu Lipatti” transcrise pentru voce de bariton de compozitorul Vlad Răzvan Baciu

Interpretează - Alexandru Chiriac, bariton

Ieronim Buga, pianist

Marți, 22 Martie – Orele 19:00

Proiecția filmului – „Triptic – călătorie melancolică”, Regie – Ana Simon

Recital Extraordinar “Omagiu lui Dinu Lipatti”, susținut de Elevii Colegiului Național “Dinu Lipatti”

Miercuri, 23 Martie – Orele 19:00

Proiecția filmului documentar – “Ultimul Recital, Dinu Lipatti, Besançon 1950”, un documentar de Philippe Roger

Recital Extraordinar “Integrala liedurilor de Dinu Lipatti” pentru voce înaltă

Interpretează - Elena Moșuc, Soprană de renume mondial

Verona Maier, pianistă

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?