Spectacolul "Ceapa"
Imagini
Informații
- 8 Septembrie 2020, 21:00 Marți
- 24 Aprilie 2020, 19:30 Vineri
- 22 Martie 2020, 19:30 Duminică
Descriere
CEAPA
de Aldo Nicolaj
Cu "Ceapa" de Aldo Nicolaj, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, Teatrul Stela Popescu își propune să își adauge în repetoriu o comedie cu note grave.
Piero, un prosper impresar, se hotărăște, cu o luciditate rece, să-și pună capăt vieții sale aparent fericite chiar în momentul ei de apogeu. El se "dezbracă" în fața publicului de rolurile pe care le joacă în propria-i viață, exact așa cum s-ar desface foile unei...cepe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc raporturile cu Piero, spre surprinderea acestuia.
Spectacolul plăsmuit de regizorul Dan Tudor va conține imagini surprinzătoare care îl obsedează și îl urmăresc pe eroul principal, o muzică originală creată pe parcursul repetițiilor de compozitorul Vlaicu Golcea, momente de mișcare expresive atent coregrafiate, precum și un decor funcțional realist, cu multiple posibilități de transformare, semnat de scenograful Corina Gramoșteanu.
Regia: Dan Tudor
Scenografia: Corina Gramosteanu
Muzica: Vlaicu Golcea
DISTRIBUȚIA :
PIERO DELLA PINEDA - Adrian Păduraru Actor
GIULIA - Velniciuc Alexandra
ORESTE - Sandu Sorin
BIANCA - Silvia Stanciu
MIMO RASI - Cătălin Frăsinescu
LUCIA - Ana-Maria Ivan
LIZA - Irina Cărămizaru
NANDO - Cristi Neacsu
Durată – 1 h 20
Premieră – 31 octombrie 2019, ora 19,00, Palatul Național al Copiilor, Sala Mică
Recomandare public 16 +