Spectacolul "Contra progresului"

Descriere

Spectacolul "Contra progresului" de Esteve Soler.

Spectacolul a fost nominalizat la categoria Cel mai bun spectacol in cadrul Festivalului de teatru scurt, Oradea 2013

Esteve Soler propune un univers absurd, populat de personaje neobişnuite, creionand un posibil viitor macabru al omenirii. Cele șapte scene ne obligă să ne inchipuim cum ar arăta lumea peste zeci de ani, dacă umanitatea va urma cursul actual al progresului: o lume dura, alienata, lipsita de orice reper moral, de orice emotie.

Surprinzand esențe ale absurdului cotidian, scenele din Contra progresului impun căutarea unor modalităţi de expresie autentice, specifice.

Contra Progresului este un poem suprarealist, care abordează brutal subiecte care preocupă toate generatiile.
Jucata pe numeroase scene din Europa, America si Australia, piesa s-a bucurat de un succes rasunator.
O frescă contemporană, sub geamul fumuriu al celui mai intunecat umor, mozaic exploziv de puternice contraste care ingheaţă zambetul după ce te-ai prăpădit de ras.€

(Francisc Massip, Avui, Barcelona)

Contextul in care Bobi Pricop pune povestirile lui Soler este acela al unei dominaţii absolute a tehnologiei asupra umanului. iŽntr-una dintre povestiri, televizoarele inteligente (3D-urile domestice) rezultate ale unei tehnologii avansate imbecilizează, ba mai mult, produc viitorii lideri-dictatori sau chiar moartea. In intreg spectacolul, Bobi Pricop extinde această idee a manipulării, a omului €" marionetă manevrată de insuşi produsul minţii sale. Personajele sunt direcţionate de un Povestitor care recită didascaliile şi indică acţiunea, scurt şi autoritar. Practic, personajul şi povestea se construiesc sub ochii spectatorilor, sunt „produse“ virtual. Omul dezvoltă tehnica şi işi pierde libertatea, devine dependent de tehnologie şi această dependenţă, ca orice viciu, mai ales unul puternic, il va distruge.

(Oana Stoica)

Contra progresului a fost inițial prezentat alături de Contra iubirii și Contra democrației (trilogia care l-a făcut cunoscut pe Soler), intr-un spectacol lectură foarte serios lucrat de același Bobi Pricop la UNATC in 2011, in cadrulLaboratorului de text contemporan inițiat acolo de dramaturgul Mihaela Michailov. Piesa lui Soler este transpusă de regizor in studioul de la Bulandra cu modificări minime. Se simte, insă, intensificarea lucrului cu actorii in direcția cinic-absurdă a textului lui Soler, uneori pană la grotescul ce amintește acut de reclamele de televiziune, alteori pană cand aceștia par să devină avataruri intr-un crud joc video al cărui autor nu a putut reda subtilitățile ce definesc umanul. Totul cu un umor nebun. Alunecand pe suprafața vag science-fiction a unei umanități (de)căzute pe partia progresului, personajele lui Soler pornesc de la situații reale de viață, dar se afundă intr-un tunel al dezumanizării, in care ii iau de mană pe spectatori pentru o €žvizionare in avanpremier〝. De altfel, incă de cand intră in sală aceștia sunt priviți direct in ochi de actorii aflați deja pe mica scenă, in scaune cu rotile. Scanați astfel, ne dăm seama cu toții că nu mai avem pe unde să scoatem cămașa: trebuie să ne confruntăm cu propria dezintegrare. Tinerii actori Ioana Manciu, Aida Avieriței, Vlad Pavel și Cezar Grumăzescu schimbă rapid rolurile, interpretand cate 4-5, unele de mai mare intindere, altele mai mici, insă toate cerand o concentrare puternică și capacitatea de schimbare a registrelor pe care toți le stăpanesc admirabil.

(Cristina Modreanu)

Materialul dramatic din Contra progresului este organizat, ca şi in celelalte piese din trilogie, in şapte secvenţe. Şapte tablouri scurte pe care dramaturgul catalan le califică drept burleşti, dar in a căror chimie şi gramatică e peste poate să nu bagi de seamă că burlescul se aliază cu grotescul ori cu absurdul (...) Bobi Pricop e atent, e minuţios, ştie să lucreze cu actorii. Fiecare dintre cei patru tineri actori din distribuţie interpretează mai multe roluri. Şi fiecare dintre ei are parte de cate un moment de virtuozitate pe care il valorifică la maximum. (...) Nimic nu e copiat, nimic nu e citat, nimic nu e transferat. In fiecare ipostază, actorii izbutesc să fie altfel, proaspeţi, creativi. O idee excelent tradusă scenic de spectacolul lui Bobi Pricop.

(Mircea Morariu)

"Contra progresului" este - incontestabil - o reuşită, transmite un mesaj puternic, bine articulat, asumat, e lucrat in detaliu, pe nuanţe şi exploatează la maximum virtuţile ţesăturii dramatice. Intr-un cuvant, o surpriză plăcută, o propunere ce-şi merită locul in repertoriul Teatrului Bulandra.

(Răzvana Niţă)

Regizorul Bobi Pricop realizează o remarcabilă descifrare și ilustrare teatrală intr-un spectacol aparent minimalist, baza sa fiind exprimarea sensurilor prin interpretarea actorilor. Scenografic, Rodica Știrbu rezumă imaginea la patru scaune albe pe rotile, intr-un spațiu de joc tern sub aspectul culorii, in fundalul spațiului neconvențional oferit de mica sală a €œLaboratorului de noapte€, fiind așezați cațiva saci de gunoi ce ascund accesoriile strict necesare pentru a indica transformăriile in numeroasele personaje active din cele șapte povestiri€. Sunt o inșiruire de fapte obișnuite, cu tentă absurdă, surprinse din existența prezentă, sufocată, dependentă de rezultatele progresului ce degradează comunicarea umană și produce victime. Scenografia bine gandită iși are talcurile sale servind conceptul regizoral.

(Ileana Lucaciu)

Pentru Esteve Soler, €žprogresul €œ e un inger exterminator, un soare inşelător şi crud, o halucinaţie colectivă, urmată insă de agonia lentă, invariabil solitară. Nici absurde, nici suprarealiste, aflate €" aş spune la ani-lumină distanţă de universul unui Beckett ori Ionesco, viziunile lui se inrudesc mai degrabă, prin ton, cu textele lui Thomas Bernhard, iar prin imagini, cu Blasted al lui Sarah Kane. (De altfel, pe Bernhard tanărul dramaturg l-a dramatizat, iar traducerile sale din Kane au fost montate pe scene catalane.) Cum spuneam, insă, Bobi Pricop se aventurează incă şi mai departe: el incredinţează unui Narator (Ioana Manciu) didascaliile, conferind astfel imaginilor lui Soler un fel de supracontrol, coerenţa unei utopii intunecate; mizează nu doar pe jocul in sanguin〜 al actorilor, ci şi pe gestionarea atentă a distanţelor dintre protagoniştii fiecărei secvenţe: contactul fizic e exclus, orice apropiere fiind privită ca o intruziune in spaţiul ultrasecurizat al celuilalt. Direcţia devine cu atat mai clară după ce, in €žprefaţa€œ spectacolului, actorii aşezaţi in scaune cu rotile se deplasează de la un spectator la altul, scrutandu-i insistent, ca şi cum ar contempla o realitate familiară şi totuşi indepărtată, străină. Ori cand victima accidentului, prăbuşită in scaun (Cezar Grumăzescu), imploră cu glas tot mai stins ajutorul spectatorilor, făcandu-i să perceapă cu atat mai intens€" jenaţi, dar şi uşuraţi €" povara ficţiunii.

(Andreea Dumitru)