Spectacolul "Atentatul"
Imagini
Informații
- 13 Aprilie 2014, 19:00 Duminică
- 11 Aprilie 2014, 19:00 Vineri
Descriere
Spectacolul "Atentatul" de Bogdan Costin.
De ce pleacă tinerii din România? De ce sunt unii care rămân sau care se mai întorc? A cui este vina degradării interioare a individului într-o societate aparent democratică, care propovăduieşte libertatea de expresie, dreptul la sănătate şi accesul nelimitat la informaţiile internautice? Ce se întâmplă în momentul în care sentimentul ratării unei existenţe devine atât de puternic încât limitele se cer a fi violentate? Când frustrarea se asociază furiei, când dispreţul devine ură, când iubirea se îmbolnăveşte iremediabil? Trecerea hotarului dintre bine şi rău, estomparea contururilor dintre realitate şi ficţiune, bagatelizarea crimei dezvăluie fiinţe umane care au pornit pe un drum fără cale de întoarcere.
Semnată de tânărul dramaturg Bogdan Costin, piesa Atentatul a câştigat concursul „Dramaturgi clujeni 2013“, care vizează descoperirea şi promovarea de noi talente clujene şi punerea în scenă a unor piese încă nemontate până în prezent. Competiția a fost lansată în iunie 2013 de Asociaţia JAD, în parteneriat cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
...Ștefana Pop-Curșeu