Gala Tinerelor Valori
Imagini
Informații
Descriere
Gala Tinerelor Valori este un eveniment anual, organizat de Tineretul Național Liberal Iași, în semn de prețuire a inițiativelor și eforturilor tinerilor de a aduce plus valoare comunității din care fac parte, prin activitatea pe care o desfășoară.
Anul acesta, tinerii talentați din Iași și din regiunea Moldovei au ocazia să se înscrie pentru obținerea unui premiu la Gala Tinerelor Valori (GTV) 2019
GTV își caută premianții în persoana unor tineri talentați, dedicați, a căror performanțe trebuie cunoscute de publicul larg, reprezentând adevărate modele pentru societatea noastră. În cadrul galei, vor fi acordate premii de excelență pentru domeniile: antreprenoriat, educație, sport, artă, implicare socială, promovarea valorilor românești în Europa.
Cum poți fi premiant în cadrul Galei Tinerelor Valori 2019?
• activezi într-unul dintre domeniile antreprenoriat, educație, sport, artă, implicare socială, promovarea valorilor românești în Europa;
• ai avut cel puțin un proiect / activitate desfășurată la nivel european, cu impact asupra comunității locale și internaționale;
• ai până în 35 de ani;
Dacă te încadrezi în criteriile de mai sus sau cunoști un tânăr care merită să fie premiat în cadrul GTV 2019, înscrierile se pot face online, prin completarea unui formular pe platforma www.tnliasi.eu