Spectacolul "Moliendo Café"

Imagini

Informații

Data: 28 Martie 2017, 19:30 Marți
Evenimentele trecute
  • 12 Iunie 2016, 19:30 Duminică
  • 1 Martie 2016, 19:30 Marți
  • 16 Decembrie 2015, 19:30 Miercuri

Descriere

Spectacolul Moliendo café s-a născut din improvizațiile actorilor care s-au desfășurat sub îndrumarea artistică a regizorului Silviu Purcărete și care au ca temă cafeaua și lumea de arome și senzații pe care aceasta o evocă. „Cafeaua, ca şi teatrul, sunt două gratuităţi absolute şi indispensabile – adică nu folosesc la nimic, dar toată lumea le foloseşte”, argumentează regizorul. Secvențele din spectacol au fost concepute de către trupele reunite ale TGST și ale Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Pentru a depăşi barierele comunicării verbale, spectacolul foloseşte limbajul corporal ca mijloc principal de expresie.

Extrase de presă:

„O lume de arome care invită la reverie și la fantezie, face trimitere la unele spaţii şi momente pe verticala şi pe orizontala civilizaţiei, evocă trăiri, comportamente, situaţii umane-reper, recuperînd chiar unele formule din arsenalul propriu fabulos al acestui uriaş creator care este Silviu Purcărete, al acestui vrăjitor al scenei. Spiritul ludic la superlativ, spiritualizat şi rafinat, dezvoltat pe o savuroasă şi sinuoasă scală este filonul de rezistenţă al acestui spectacol, unde directorul de scenă şi i-a apropiat în procesul creativ pe scenograful Dragoş Buhagiar şi pe compozitorul Vasile Şirli.” (Mariana Ciolan în: Revista Teatrală Radio)

„Ca să aduci un omagiu cafelei, într-un spaţiu cum e cafeneaua, trebuie să te inspiri din diferite culturi. Aşa au făcut cei ce s-au implicat în acest spectacol: te induc în atmosfera cafenelelor pariziene, de pe Sant Germain des Prés, bunăoară, căci aşa cum spunea Vasile Şirli, a făcut “o scurtătură între Brigitte Bardot, Paris şi epoca anilor ’50-’60”, enumerând titlurile cântecelor cântate de BB, titluri ce reprezintă textul în franceză cântat de actorii din spectacol; te induc în faimoasele cafenele „Puşkin” – cântându-se o minunată romanţă de Dunaievski – sau în cele din Argentina… Nu lipseşte un citat din „Moliendo Café”, nu lipsesc referinţe la “Zece negri mititei” – bineînţeles cu muzica respectivă, nu lipseşte muzica originală…” (Maria Sârbu în: Ziarul Metropolis)

Un spectacol de: Aszalos Géza, Baczó Tünde, Balázs Attila, Isa Berger, Enikő Blénessy, Dana Borteanu, Bandi András Zsolt, Borbély B. Emília, Aljoscha Cobeţ, Isolde Cobeţ, Csata Zsolt, Dukász Péter, Éder Enikő, Richard Hladik, Rareş Hontzu, Ioana Iacob, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátray László, Mátyás Zsolt Imre, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Georg Peetz, Puzsa Patrícia, Horia Săvescu, Tatiana Sessler, Simó Emese, Tar Mónika, Daniela Török, Silvia Török, Oana Vidoni, Radu Vulpe, Anne-Marie Waldeck, Harald Weisz.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?