Spectacolul "Nişte fete, sau cinci-în-unu"

Informații

Data: 25 Iunie 2016, 18:00 Sâmbătă
Evenimentele trecute
  • 31 Martie 2016, 19:00 Joi
  • 10 Ianuarie 2016, 19:00 Duminică
  • 9 Ianuarie 2016, 19:00 Sâmbătă

Descriere

Neil LaBute.

Cine n-ar fi auzit de cele trei spirite al Crăciunului? Şi ce-ar fi oare, dacă spiritele fostelor iubiri ne-ar vizita într-o zi? De fapt nu spiritele, ci chiar ele însele.

După spectacolul mady-baby, actriţa Borbély B. Emília vă aşteaptă la un alt spectacol „out of the box". De data aceasta ne invită nu pe scenă şi nici măcar în autobus, ci într-o cameră de hotel. Împreună cu Kinda Szilárd, actor al Teatrului Spectrum din Târgu Mureş, sub coordonarea regizorală a lui Fülöp B. Erzsébet, acest spectacol ne promite o experienţă teatrală deosebită.

Bazat pe textul Nişte fete de Neil LaBute, scriitor şi dramaturg contemporan, spectacolul ne înfăţişează povestea unui bărbat şi ale celor cinci foste iubite importante din viaţa lui, toate jucate, în acest caz, de o singură actriţă. Iar noi, spectatorii, stăm la mai puţin de cinci centimetri de ei, fiind martori la aceste întâlniri puţin jenante, puţin haioase, puţin triste, dar cu miros de viaţă adevărată, aşa cum este sau cum s-ar putea întâmpla în viaţa fiecăruia dintre noi.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?