Festivalul Hangariada 2015

Imagini

Informații

Data: 15 - 17 Mai 2015

Descriere

În weekendul 15-17 mai 2015, pe Aerodromul "Alexandru Matei" din Iaşi, se desfăşoară a cincea ediţie a festivalului de artă şi zbor Hangariada. În cele 3 zile ale evenimentului vor fi organizate activităţi aviatice, salturi cu paraşuta, concerte, spectacole de teatru şi activităţi artistice neconvenţionale.

Iubitorii de adrenalină vor putea face salturi cu paraşuta, în tandem, planorism mosor, avioane uşoare, planorism tractare avion sau planorism acrobatic, beneficiind de cel mai mic tarif din ţară. Toţi participanţii însă se vor putea bucura pe tot parcursul celor trei zile de un spectacol aviatic inedit alături de Hawks of Romania. În plus, fiecare zi a festivalului va avea câte un element ieşit din comun din punct de vedere artistic.

Până în acest moment, la ediţia din acest an a Hangariadei a fost confirmată prezenţa celor de la Şuie Paparude şi a lui K-lu.

Accesul în timpul zilei va fi liber, iar după ora 19:00 accesul se va face doar pe bază de bilet. Mai multe informaţii despre bilete vor fi anunţate în perioada următoare.

Cele 3 zile ale festivalului vor combina zona de underground folclor cu activităţi aviatice, salturi cu paraşuta, concerte, spectacole de teatru şi activităţi artistice neconvenţionale. Atât în hangarul Aeroclubului, cât şi în aer liber, se vor desfăşura expoziţii de pictură, sculptură, fotografie şi creaţii handmade. Artişti locali şi naţionali îşi vor expune spre vânzare creaţiile diverse în spaţii special amenajate.

Pe lângă activităţi aviatice, cei ce doresc se vor putea relaxa alături de terapeuta holistică, Ioana Orleanu sau se vor putea tatua cu henna la Laura Constantin, creatoarea proiectului Henna Journey. De asemenea, echipa de traineri Vorbeşte pregăteşte jocuri interactive pentru cei cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani, unde vor pune în practică educaţia nonformală.

Vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii, oferite de Muf Puf, spaţii pentru practicarea de sporturi, oferite de Decathlon, iar cei de la CSMS Iaşi ne vor învăţa tir cu arcul.

Abonament acces general 58 lei

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?