Librex 2015

Imagini

Informații

Data: 11 - 15 Martie 2015

Descriere

În intervalul 11 - 15 martie 2015, Biblioteca Județeană Iași organizează, în cadrul celei de a XXIII-a ediții a Târgului de Carte, Artă și Muzică Librex 2015, o serie de evenimente care au în centru cartea, lectura și creația literară, adresate publicului și specialiștilor din industria cărții. Evenimentele vor avea loc atât la sediul central al Bibliotecii Județene (Galeriile comerciale Ștefan cel Mare, nr. 8-10, CUB), cât și la standul nostru amenajat la Palas Mall, Atrium, Nivel 1.

Astfel, pe 12 martie, de la ora 10.00, vă așteptăm la American Corner, la Clubul de lectură „Senior’s Reading Corner unde dezbate cartea lui George Sullivan, Helen Keller, iar de la ora 17.00, la Sala de Lectură va avea loc lansarea integralei B. P. Hasdeu, Scrieri în 16 volume, apărută la Editura Știința, Chișinău. Vor fi prezenți: Valeriu Stancu, Constantin Dram, Ioan Holban, Mircea V. Ciobanu (critic literar și Redactor-şef, Editura Ştiinţa), Mihai Papuc (Șef de redacţie, Editura Știința), Gheorghe Prini (Director, Editura Știința).

Vineri, 13 martie, începând cu ora 16.00 , sunteți așteptați la Sala de Lectură unde are loc lansarea cărții Forme și funcții ale grotescului în proza românească. Autor: Gabriela Petrache. Coordonator: prof. univ. dr. Elvira Sorohan . Invitați: prof. univ. dr. Elvira Sorohan și prof. univ. dr. Constantin Dram (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași).

Pe tot parcursul celor cinci zile (11 - 15 martie), între orele 10.00 - 22.00, sunteți invitați la standul Bibliotecii Județene amplasat în Palas Mall, Atrium, Nivel 1, unde puteți afla informații despre oferta culturală, despre posibilitatea de a face voluntariat sau vă puteți face permis de intrare la Bibliotecă. Cu aceeași ocazie vă propunem și activități de tip book-crossing (Schimb de cărți – ia o carte și pune alta în loc).

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?