Călătoria

Imagini

Descriere

Expoziția "Călătoria" a artistului plastic Dragoș Patrașcu.

Galeriile de artă “Cupola, Galeria de artă “N. Tonitza” și Galeria de artă “Th. Pallady” vă invită în perioada 1-20 noiembrie 2014 la expoziția “Călătoria” a artistului plastic Dragoș Patrașcu. Vernisajul va avea loc luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 18:00, la Galeriile de Artă ”Cupola”.

“Această forjare material-spirituală a liniei, în creion, în culoare, în relief, în sârmă sau „disimulată” în obiect înseamnă Călătoria. Pentru că, deși artistul spune că opera lui e un fel de jurnal, nu trebuie să ne lăsăm „înșelați”. „Umbra”, mai mare, a creatorului, conduce sensul unei neliniștite și fericite căutări a formei. A expresiei.

De la lupta inițială cu sine pentru măiestrie, artistul lasă să se vadă, în prezent, o luptă în interiorul lucrărilor, între forțe spirituale care se ciocnesc într-o formă violent-contrastantă. Din nou, să nu pierdem din vedere că e o călătorie a liniei – inițiatică – prin forme. Se îngroașă, se colorează, se încearcă pe sine. Vie, nu admite că ar putea avea limite. Cel puțin nu convenționale, impuse.

Însă baza rămâne arta de maestru desenator care visează să i se întrupeze liniile. Un paradis în care mâna, ochiul și lucrurile să atingă gradul de contopire în care desenul să pară că nu mai e necesar. În care armonia și contrastul să se unească într-o singură linie-formă, într-un timp comun.

Utopie sau joc de cuvinte, cert este că artistul nu se învârte în cerc, nici nu caută un perpetuum mobile, ci, așa cum se cere în ordine spirituală, – evoluează.” -Ana Ioan

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?