Spectacolul "A murit Tarelkin!"

Descriere

Spectacolul "A murit Tarelkin!" de A. V. Suhovo-Kobîlin.

Nu cred că trebuie să cădem în plasa asimilării lui Tarelkin cu destinul lui Suhovo-Kobâlin, chiar dacă aşa pare a fi. Da, lui Suhovo-Kobâlin i s-au inventat / fabricat vinovăţii şi i s-au intentat procese care l-au sleit şi l-au determinat să fugă în Franţa. N-a scris decât această TRILOGIE, amestec de Gogol şi de Bulgakov după părerea mea, care precede cu siguranţă absurdul (E. Ionescu) şi expresionismul cu valenţe groteşti (Ghelderode, de pildă).
Trebuie să evităm din răsputeri tentaţia captivantă de formulări scenice gen Orwell / Soljeniţîn și să ne centrăm pe meta-fizica insalubră a unui sistem uman definitiv ticăloşit care se regenerează perpetuu prin trădare, zvonistică, înscenări, delaţiune. E o continuă mişcare de aparenţe care anulează viaţa morală, vie şi imprevizibilă.

Totul e o farsă construită din mai multe farse, unele comice, altele înfioratoare. Aproape nimic nu pare firesc, totul e conspirativ, doar interogatoriile (culmea !) au o vivacitate exaltată ca şi cum aici ar exploda viaţa.
De ce, după atâta travaliu și atâta supliciu, Varravin practic îl eliberează pe Tarelkin ? De ce Tarelkin îşi prezintă CV-ul publicului, sub ochii aşa-zisului duşman de moarte, Varravin ?!

Mi se pare că, în fond, este vorba de o solidarizare mârşavă care face ca mecanismul să se reia. E un amestec de strategie cinică şi de adaptabilitate ticăloasă.
Chiar dacă la prima vedere Tarelkin pare o victimă agitată şi vulnerabilă, el este cel care câştigă partida. I se explică o corecţie (doar a vrut să înşele sistemul !) pe care o suportă cu îndârjire şi din care iese învingător. E un ticălos versatil, ticălosul major. Varravin şi Oh au Puterea (sunt de fapt sistemul !), o folosesc discreţionar şi adesea administrativ, tocmai pentru a se sti că Ei decid, judecă și tranșează totul. Raspliuev este ticălosul credul, primitiv, ingenuu, masa de manevră a celorlalți doi. Fidelitatea lui e fanatică, depersonalizantă, cu cadențe când autodizolvante, când aberante. E ticălosul la început de carieră pe care numai excesul de zel îl face vizibil.

O înmormântare confecţionată diabolic, deghizări perfide şi perverse, interogatorii halucinante, viziuni ridicole despre strigoi inexistenţi compun un bestiariu comic în formă, înfiorător în conţinut.
Vom crea un spectacol despre ipostazele eterne ale ticăloşiei umane. Cu cadenţe comice, dar şi grotesc-expresioniste. O ”farsă” despre o competiţie între ticăloşi care generează coliziuni hilare, răstoarnă ierarhii şi provoacă aberaţii de comportament.

Totul stă sub semnul delirului de putere şi al sărăciei care nasc monştri humanoizi.
În cele din urmă, vom crea o fabulă despre România de azi. Despre o lume care se zbate între mecanismul scenariilor de putere şi cel al sărăciei care desfigurează caractere.

Un mecanism care pare, la prima vedere, riguros structurat. Care însă, uneori, dă rateuri.
O intenţie pe care o înghesui într-un englezism barbar: vrem o dark comedy.

... Ovidiu Lazăr